Acasa // Media // Campania „Încrederea ne face bine” //

Închide

Campanii

Campania „Încrederea ne face bine”

Orice serviciu de sănătate publică pornește de la o investiție de încredere pe care pacientul o plasează în zona sistemului de sănătate la care apelează. Încrederea în medici, încrederea în instituția spitalului, încrederea în sistemul care guvernează sănătatea, în personalul medical, încrederea în capacitatea sistemului de a te vindeca este o parte esențială din procesul care ne face, din nou, bine.

 

Campania este derulată de Ministerul Sănătății, cu sprijinul Biroului Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

 

În căutarea încrederii pierdute 

Încrederea nu mai este, de mult, o premisă automată de la care pleci. Încrederea este un capital pe care îl acumulezi. Îl câștigi greu și îl pierzi ușor. Transferul de încredere pacient-medic, medic-sistem a fost sistematic ”taxat” până am ajuns la un deficit major de încredere pe care suntem datori să îl reducem. Suntem datori să trecem, din nou, pe plus! Cauzele deficitului de încredere în sănătate pornesc de la lipsa de comunicare și angajament, de la lipsa de atenție, de la incapacitatea de a asculta opinii, dar și de la lipsa de finanțare strategică în coloana vertebrală a sistemului, în spitale, în dotări și per total în capacitatea clară de a oferi un răspuns onest la ceea ce cu toții cerem: siguranță, respect, demnitate și calitate în actul medical.

Cum ne (re)câștigăm încrederea în noi și în sistemul public de sănătate

Campania noastră este mai mult decât un set de mesaje și informații pe care le transmitem către public. „Încrederea ne face bine” este un obiectiv, dar totodată un apel public adresat românilor, fie că sunt pacienți, aparținători, medici sau personal medical, decidenți sau reprezentanți aleși sau numiți. Fiecare dintre noi contribuie cu încredere investită într-un sistem pe care cu toții îl vrem transformat în bine.

Țintim fiecare categorie în parte pentru că recâștigarea încrederii nu poate avea loc dacă nu plecăm toți de la același premise. Încrederea se (re)câștigă prin fapte, pentru că faptele îți oferă măsura justă prin care poți să evaluezi dacă parcursul pe care ai pornit este bun sau nu. Noi arătăm, prin fapte documentate, că sistemul public de sănătate din România trece prin cea mai amplă perioadă de transformare din ultimii 35 de ani. Este o schimbare fundamentală care are loc, concomitent, în toate zonele unde este nevoie: 

  • Infrastructură spitalicească și prespitalicescă nouă. Spitale, ambulatorii și cabinete noi și dotate. În toată țara, prin fonduri europene (PNRR).
  • Digitalizarea reală a sistemului de sănătate: un sistem digital pentru CNAS, pentru minister și pentru spitale, totul în beneficiul ultim al pacienților. Digitalizarea este o formă de respect pentru medici, personal medical și pacienți. 
  • Resurse umane pregătite și competente în management medical: reforma autentică are nevoie de oameni pregătiți care își cunosc responsabilitățile, respectă pacienții și medicii și reformează în această direcție întregul sistem. 
  • Comunicare onestă, directă și responsabilă: dacă vrei să rezolvi o problemă atunci trebuie să o recunoști. Dacă vrei să câștigi respectul și atenția oamenilor trebuie în primul rând să îi asculți și să îi înțelegi.

 

Platforma care ia pulsul sistemului medical românesc: Părerea ta ne face bine!

Încrederea nu poate exista fără respect pentru cei care în fiecare zi își demonstrează atașamentul vocațional față de sănătate. Vocile din sistem au rămas, prea mult timp, neauzite pentru că de cele mai multe ori nu sunt amplificate. Noi ne propunem lansarea, în premieră a unei platforme în cadrul campaniei „Încrederea ne face bine” care folosește tehnologie AI de ultimă generație pentru a face vocile din sistem mai puternice. Ce înseamnă asta:

  • Lansăm, în cadrul site-ului incredereanefacebine.ro, o platformă digitală de dialog public, cu numele părerea ta ne face bine, construită pe arhitectură AI performantă. 
  • Platforma este deschisă tuturor opiniilor generate de pacienți, aparținători, personal medical, asistente și asistenți, medici de orice specialitate și din orice spital sau cabinet din țară. 
  • Prin platformă vom putea colecta opinii despre politicile publice din sănătate, vom putea verifica dacă ”socoteala” din ministere potrivește cu cea din spitale, vom putea cunoaște, în orice moment, care este percepția reală, de la firul ierbii, asupra felului cum funcționează sănătatea. 
  • În spatele platformei, datele (nu cele personale) sunt colectate și procesate de un sistem performant AI care oferă acces în timp real utilizatorilor din platformă.
  • Generăm grafice și prezentăm informația în mod accesibil, prietenos, ușor de înțeles. Prezentăm inclusiv rapoarte publice atunci când informațiile pe care le colectăm din sistem sunt relevante pentru public, poate chiar pentru a crește gradul de încredere în ceea ce facem. 
  • Ideea platformei a pornit de la nevoia de a democratiza procesul de decizie în politicile publice din sănătate, dar a evoluat, organic, într-o unealtă digitală mai complexă care radiografiază sistemul, oferă feed-back utilizatorilor și menține dialogul nu numai cu personalul medical, dar și cu pacienții sau aparținătorii care vor să își descrie experiența prin care au trecut în spitale, bună sau rea. 
  • Facem un pas firesc de la clasicul ”părerea ta contează” la ”părerea ta ne face bine”, pentru că dialogul generează încredere și încrederea generează dialog!

Investim fonduri, câștigăm încredere în sănătate, prin PNRR 

PNRR în Sănătate este poate cea mai importantă resursă de încredere de care a beneficiat sistemul sanitar românesc în ultimii 36 de ani. PNRR înseamnă primele spitale noi pe care le construim `în sistemul public, dar în esență investiția se traduce prin măsuri concrete care cresc organic încrederea publică în sistemul de sănătate românesc. 

Ce am realizat prin PNRR pentru sănătatea noastră: 

  • 17 spitale noi sunt în construcție, iar primul corp nou de spital județean construit în România după 1989 este finalizat prin PNRR, la Bistrița. Continuăm! Asigurăm un mix de finanțare și ducem la finalizare toate investițiile, PNRR (9) și Programul Sănătate (8). 
  • Sunt cca. 3.500 de proiecte în sănătate prin PNRR finalizate în proporție de 75%!
  • Ambulatorii renovate, modernizate și dotate (30 finalizate deja), cabinete de medicină de familie aduse la realitatea tehnică actuală, renovate și mobilate (2.500) dar și centre comunitare, prin care aducem medicina în casele oamenilor. Ne-am propus să dezvoltăm medicina prespitalicească și asta am făcut, cu încredere. 
  • Plățile efectuate la acest moment din PNRR se ridică la peste 9,4 miliarde de lei dintre care 7,4 miliarde de lei în ultimele 6 luni din 2025. 
  • Cu sprijinul PNRR realizăm digitalizarea completă a sistemului sanitar. 200 de spitale și-au depus deja proiectele și sunt dotate în mare parte cu aparatură hardware. 
  • CNAS are proiectul de digitalizare (PIAS) finalizat în proporție de 80%. Suma totală alocată este de 588 de milioane de lei. 
  • PNRR în Sănătate înseamnă resurse umane pregătite, management medical competent și inclusiv sprijin de specialitate din partea OMS, care transferă experiența sistemelor care au reușit la noi. 

Cu fiecare pacient care intră și pleacă din spital, fără angoasă și cu speranță, cu fiecare medic care intră în spital cu încredere că își face datoria vocațională în siguranță, cu fiecare asistentă și personal medical care se simte pregătit și sprijinit în sistemul în care lucrează, generăm încredere în sistemul public de sănătate și încrederea ne face bine! 

Am ales să muncesc, nu să promit. Iar astăzi munca începe să se vadă.

Avem peste 57 de miliarde de lei investiți activ, 23 de proiecte de spitale noi aflate în construcție cu aproximativ 6.660 de locuri de tratament moderne. Pentru pacienți, asta înseamnă șanse reale la tratament, mai aproape de casă. Avem aproape 3.500 de contracte semnate, dintre care 75% sunt deja finalizate, iar aproape 900 se află în stadii avansate de implementare. În paralel, modernizarea PIAS, o investiție de 588 milioane de lei, a ajuns la 80% grad de implementare, astfel încât serviciile medicale să fie decontate corect și să funcționeze zilnic pentru milioane de oameni.

 

✔️ Investiții în derulare

În acest moment, sănătatea are investiții active de peste 17 miliarde de lei din PNRR, alături de finanțări de peste 13 miliarde de lei din PNIIUS, aproape 1,5 miliarde de lei de la Banca Mondială și 15,6 miliarde de lei prin Programul Sănătate 2021–2027.

Avem 3.500 de contracte semnate prin PNRR, dintre care 2.318 proiecte sunt finalizate, iar 897 sunt în execuție avansată (peste 50%).

✔️ Absorbție PNRR – rezultate măsurabile

În ultimele 6 luni, absorbția fondurilor PNRR în sănătate a crescut cu 2,3 miliarde de lei.

Asta înseamnă că peste 54% din toate plățile PNRR din sănătate au fost realizate în acest interval.

✔️ Spitale noi, investiții reale

Astăzi, 17 spitale noi sunt în construcție, iar primul corp nou de spital județean construit în România după 1989 este finalizat prin PNRR, la Bistrița.

Din acest total de 17 proiecte, pentru 9 spitale majore am asigurat continuitatea finanțării prin transferul lor din PNRR în Programul Sănătate 2021–2027.

Este o decizie asumată, care nu pierde niciun euro și care permite acestor proiecte să meargă mai departe, cu termene realiste și finanțare sigură.

✔️ Ambulatoriul și medicina primară, mai aproape de pacienți

– 69 de ambulatorii modernizate (30 deja finalizate)

– investiții de 401 milioane lei

– am extins programul în ambulatorii, acolo unde există adresabilitate, până la ora 20:00

În medicina de familie:

– 2.509 cabinete dotate cu echipamente medicale

– 1.313 cabinete renovate și dotate cu mobilier

– investiție totală: aproape 700 milioane lei

✔️ Digitalizare sistemului de sănătate

– instituțiile din subordinea Ministerului Sănătății: 636 milioane lei

– 200 de spitale publice din întreaga țară, cu proiecte semnate pentru  digitalizate prin PNRR (indiferent de subordonare): 908 milioane lei. 

– digitalizarea Ministerului Sănătății: 30 milioane euro

Aici trebuie să accelerăm.

– modernizarea PIAS: 588 milioane lei. Aici stăm bine, 80% implementat. Este cea mai profundă schimbare a infrastructurii digitale din sănătate din ultimele decenii. Sistemul mută România de la blocaje și improvizații la funcționare predictibilă pentru milioane de pacienți.

✔️ Centrele de Mari Arși – investiții strategice

Am accelerat investițiile în centrele dedicate pacienților cu arsuri severe, acolo unde fiecare detaliu salvează vieți:

– Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara – 350 milioane lei, finalizat în proporție de 90%

– Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș – peste 380 milioane lei, progres al lucrărilor de aproximativ 60%, termen de finalizare mai 2026

– Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” – 280 milioane lei, în execuție, finalizare în 2027

În plus, pentru cele trei centre de mari arși vor fi achiziționate echipamente medicale în valoare de aproximativ 500 de milioane de lei, esențiale pentru tratarea pacienților critici în condiții de siguranță și la standarde europene.

Cele trei centre vor avea împreună:

  • 173 de paturi, dintre care
  • 66 de paturi dedicate exclusiv pacienților cu arsuri severe, în unități de înaltă specializare, cu ATI, bloc operator și circuite medicale moderne.

Este, pentru prima dată, o rețea funcțională de tratament pentru pacientul critic cu arsuri, la standarde europene.

✔️ Spitalele Regionale de Urgență – investiții strategice pentru medicina de înaltă complexitate ce depășește 10,3 miliarde de lei

Am accelerat dezvoltarea celor mai mari investiții din infrastructura sanitară românească, spitale regionale gândite să preia cazuri complexe din mai multe județe și să reducă presiunea pe spitalele existente:

– Spitalul Regional de Urgență Iași – 3,27 miliarde lei, investiție aflată în implementare, proiect care va deveni principalul pol de urgență și tratament complex pentru regiunea de Nord-Est

– Spitalul Regional de Urgență Cluj – 3,40 miliarde lei, investiție majoră pentru regiunea de Nord-Vest

– Spitalul Regional de Urgență Craiova – 3,71 miliarde lei, investiție strategică pentru Oltenia, menită să asigure acces la servicii medicale de înaltă complexitate pentru pacienți din mai multe județe

✔️ Niciun pacient lăsat în urmă

Am suplimentat bugetul CNAS cu 1,9 miliarde de lei, pentru continuitatea sistemului.

Toți pacienții din programele naționale: oncologie, diabet, boli cardiovasculare, dializă, boli rare, HIV, TBC, beneficiază în continuare de tratament, indiferent de statutul de asigurat.

✔️ Acces extins la tratamente moderne

Am extins lista medicamentelor compensate și gratuite cu 41 de molecule noi și am lărgit indicațiile pentru terapiile existente.

Vorbim despre tratamente noi sau extinse în: oncologie, neurologie, reumatologie, pneumologie, endocrinologie, dermatologie, hematologie, pediatrie, boli rare și infecțioase (inclusiv HIV).

Pentru mulți pacienți, asta înseamnă acces la tratament acolo unde, ani la rând, nu a existat nicio opțiune.

✔️ Producție de medicamente în România

Investim 374 milioane lei într-un centru modern de cercetare și producție de medicamente critice, la Antibiotice Iași, un pas esențial pentru independența farmaceutică a României.

✔️ Prevenția devine politică publică

Am construit un cadru coerent de screening populațional pentru:

– cancer de sân

– cancer de col uterin

– cancer colorectal

Am extins screeningul neonatal și dezvoltăm rețeaua de îngrijiri paliative, inclusiv la domiciliu.

✔️ Acțiuni Prioritare – intervenție rapidă, impact direct

Am extins și consolidat programele de Acțiuni Prioritare, acolo unde timpul și accesul fac diferența.

AVC: Astăzi avem 50 de spitale pregătite pentru fibrinoliză.

În doar câteva luni, peste 10 spitale noi au fost incluse în program, cu finanțare directă pentru intervenții vitale, tromboliză, trombectomie, angioplastie, astfel încât pacienții să fie tratați rapid, cât mai aproape de casă.

AP-STOMA: Am creat cadrul pentru programul de finanțare a cabinetelor de stomatologie din sistemul public, cu finanțare directă de la Ministerul Sănătății.

Este o schimbare importantă, care aduce stomatologia în zona de prevenție, intervenție timpurie și acces real, în special pentru copii și pentru comunitățile unde aceste servicii au lipsit ani la rând.

✔️ Reguli clare și performanță

Am introdus un cadru nou de organizare a concursurilor pentru manageri și pentru șefii de secție, astfel încât aceste funcții să fie ocupate prin proceduri competitive, bazate pe criterii reale de performanță și indicatori cuantificabili, nu doar pe ierarhii academice sau practice administrative.

În plus, de la 1 octombrie managerii de spitale publice publică periodic rapoarte clare despre activitatea medicală, economică și administrativă, inclusiv indicatori de performanță pentru conducere și șefi de secție, pentru ca transparența și responsabilitatea să fie reguli, nu excepții.

✔️ Integrarea clinică – reguli clare, continuitate pentru pacienți

Am adus claritate într-o zonă care ani de zile a generat blocaje inutile.

Prin noile reglementări, medicii și farmaciștii care sunt cadre didactice își pot continua activitatea clinică fără birocrație suplimentară și fără concursuri inutile, prin integrare clinică, în condiții transparente și previzibile.

Este o măsură care:

– păstrează experiența și competența lângă pacient,

– susține formarea viitorilor medici,

– asigură continuitatea actului medical în spitale și clinici universitare.

✔️ Transparență și control – ordine în sistemul concediilor medicale și în sistemul privat

Am declanșat cel mai amplu control la nivel național în unitățile sanitare private cu săli de operație, peste 20 de clinici private și-au pierdut autorizațiile de funcționare, iar peste 30 de clinici au primit sancțiuni și programe clare de conformare, astfel încât să poată intra în legalitate. 

În paralel, am pus ordine și în sistemul de eliberare a concediilor medicale, prin reguli clare și controale consecvente. Aceste măsuri au generat o economie de aproximativ 120 milioane de lei pe lună, bani care pot fi redirecționați către servicii medicale și tratamente pentru pacienți.

Nu spun că am rezolvat totul.

Spun că, în 6 luni, direcția este clară, iar schimbarea este măsurabilă.

Pentru a fi la zi cu cele mai noi informații despre rezultatele PNRR în domeniul sănătății și pentru a afla toate investițiile și reformele din sănătate, urmăriți-ne și pe canalele de social media.