Închide
Au început lucrările pentru construirea unui nou pavilion de medicină operațională și politraumă, precum și a unui drum de acces și a rețelelor necesare în Cazarma 646 Brașov, în cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență „Regina Maria”.
Valoarea totală a proiectului este de 134.846.226,83 lei, TVA inclus, din care 107.752.357,87 lei reprezintă fonduri eligibile din PNRR, iar 6.742.311,36 lei reprezintă contribuția proprie. Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu o durată a contractului de finanțare de 36 de luni, până la data de 30 iunie 2026.
Noul pavilion va avea demisol, parter şi patru etaje. În noua clădire vor funcţiona un compartiment de imagistică, unul de sterilizare, un compartiment de prosectură, o spălătorie, un depozit de farmacie. De asemenea, vor fi amenajate un compartiment primiri urgenţe, un laborator, un compartiment ATI, un bloc operator, un centru de transfuzie sanguină şi alte spaţii medicale.