Acasa // Media // Spitalul Universitar de Urgență București, extins prin PNRR //

Închide

Spitale

Spitalul Universitar de Urgență București, extins prin PNRR

A fost semnat contractul pentru construirea unui nou corp la Spitalul Universitar de Urgență București, proiect ce va beneficia de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea totală a contractului este de 880 de milioane lei.

 

Proiectul vizează extinderea aripilor A1 și A4 ale spitalului, cu regimul de înălțime Sth+P+3E/Sth+P+6E și include amenajarea unor parcări exterioare. Perioada de implementare a proiectului este de 33 de luni.

 

Finanțat prin PNRR, Spitalul Universitar de Urgență București va beneficia de construcția a două clădiri noi, ce vor găzdui o nouă Unitate Primiri Urgențe cu o capacitate de 20 de paturi pentru urgențe minore și majore și 12 paturi supraveghere critici și non-critici, cabinete de consultații, imagistică CT, RX și ecograf; o secție de gastroenterologie cu 50 de paturi; 11 cabinete de investigații (endoscopie, colonoscopie, ecografie, spirometrie, EKG, bronhoscopie); un bloc operator (de sine stătător) cu 5 săli de operație, sterilizare, zona pre și post-operator; secție ATI cu 26 de paturi; secție de ortopedie cu 26 de paturi și un bloc operator cu 4 săli de operație; precum și secții de chirurgie cardiovasculară, cardiologie, gastroenterologie, medicină internă, chirurgie generală și urologie, fiecare cu câte 25 de paturi.

 

Noile clădiri vor fi ridicate pe un teren cu suprafața de circa 9.200 mp.

 

spitalul universitar bucuresti modernizare PNRR